licitați un înger | a.m.herimon 

fb_img_1473061275632

nu ți se pare că respiră cam greu
că stă prea mult
apropiat de Creație
slăbit fiind de propria sa
inspirație

nu crezi că are o nuanță
prea aprinsă de gri, turcoaz
pe obraz, pe ceasuri
pe scara de lemn sacru
rezemat în baston de un imens
simulacru

poftiți, intrați
nu fiți trişti, lăcrimați
primăvara ține cu poeții

hai, licitați
licitați pentru el fiecare ce are
sau nu, licitați un înger
cine dă doi…
trei, poate şapte nuanțe
aruncați pe talger şi
câteva gloanțe

nadir, se unduie-n dune | a.m.herimon

fb_img_1473930236931

ai văzut vreodată nisipul
la un microscop de mare putere
timpul nu se mai arată în clepsidre
e o poartă sărutată de val înspumat
o retortă a unui ocean liniştit
contemplând şi glumind
pe seama
polilor magici

ai văzut vreodată o boltă cerească
prin iubirea unei femei devotate 
minus pe minus
emisferă pe emisferă
încet, fără grabă
preț de perspicacitatea unui puls cuantic
când respirațiile se-mpletesc
peste timbrul nopții de-afară
diferența de rang n-o face
lumina din zenit
ci doar meşteşugul lucrătorului pe câmp
culegând stele din lumini
boreale

ai simțit vreodată
fiorul unei iubiri electrice
dezlănțuirea unui sentiment sincer
elogiile pe care tot încerc să ți le aduc
îndeajuns să torturez caii din mine
crinii de pe câmp şi apoi să-i ucid
şi să-i aduc ca ofrandă la picioarele tale…

se unduie-n dune
imaginea unui oraş adormit
printr-un simplu descântec
n-am nici o vină, să ştii
sufletul meu zâmbeşte ca-n trecut
ca băiețelul din fotografia postată pe facebook
când le spunea ghicitori rândunicilor
conştient că numai el ştie răspunsurile

oraşul de lut | a.m.herimon

luisbeltrc3a1n27

te caut suflete ascuns pe o plajă străină
cu buna ştiinţă a mersului prăbuşit în bătrânii cireşi
varietăţi ce levitează discret pe o iarnă concretă
îţi scriu cu o ploaie de măşti meteorice
în spiritul sacru al frunzelor moarte
prăbuşite în inima oraşului acoperit de al şaptelea cer
al ceainicului ce se vrea dintr-odată recunoaştere

spune-mi traseul spre o nouă ordine a lumii
spune-mi ce se ascunde-napoia ochilor, planetelor
păsărilor, florilor căzute, nemişcătorilor copaci
luminilor vagi acoperite de-un cântec la o fereastră comună
oraşul de lut e atât de aproape
încât străzile nu mai încap în primăvară
ar trebui să eliberez o parte din mine în centrul taifunului
smuls de la gura inimii calde
va trebui să-mi întorc murmurul propriilor oase
spre înverşunaţii salcâmi
aidoma remontului nemişcat al universului tainic
asemenea vântului blând
vibrând din partea ostenită a pământului

totul e simplu oameni de lut
în patru izgonirea devenea un simulacru

 

tu nu stăpâneşti furtuna… | a.m.herimon

FB_IMG_1463855584377

aud cum respiră râsu’, plânsu’
din noi, o sforțare a plămânilor
striviți de prea multe măşti
căzute în dizgrația cuvintelor
mâinilor martori, atâta efort
doar pentru a nu-ți spune nimic
pândind la o oră târzie un tren călător
şi umbrele lui de cândva, dantelate
negru de fum, lumini în tunel
înnodate

aud cum respiră râsu’, plânsu’
din nou, o sforțare a fluturilor pământii
şi a două pleoape risipite-n migrație
crampe a unui cer androgin
umbra unui zid scund
de nubilă creație…

degeaba mă mângâi
simt toată greutatea acestui pământ
ancorată de ceea ce vrei tu mai onest
întrebându-te câteodată
de ce eşti singură…
şoaptă

tu nu stăpâneşti furtuna

stăm doar aici
doi melci carnivori într-o singură spirală
aşteptând un ce… monoton
şi poate o iubire de-o vară

tremurul acestei speranțe | a.m.herimon

FB_IMG_1468013985052

stăteau în balans uneltele de răscolit amintirile
lăzi răsturnate, aluzii
cotloane rezemate de-un ochi neînsemnat
pipăind sufletul în mod miraculos
adulmecând pe lângă ziduri porțile
nopțile, sentimentele nevinovate

erai tu şi legănatul uşor al unui arcuş de vioară
tremurul unui surâs nevinovat
atârnat de o fotografie din tinerețe
un mecanism sacru întro ipostază târzie
lovind planetele aşezate rotund
pe o scară cu manşetele rupte
un etu cu lumina acestei renaşteri

uneori, te confundam cu un câine tăcut
desenat cu o pată de pic
pe un pupitru vechi de școală
în infinitul cunoaşterii
alteori, cu fuga turtită a imenşilor poli din realitate
fluvii de măşti risipite cu degete lungi
într-o voltă de flăcări albastre
te priveam potrivind runele unui câmp
mobilat ce flori de argint şi fluturi de bronz
un fel de şablon, o poveste a primului flirt
un nume iubit, un răvaş modulat
întro linişte desăvârşită, nearsă…

se prelungesc clipele în contemplare
la atingerea rădăcinii părului alb
răsucind pe călcâie zâmbetul cald tremurat
mirosul plăcut al cuvintelor
izgonite din cotloane de lut
rezemate de-un arcuş contestat
sufletul regăsit, galeşe întâmplări de altădată

la vremea aceea
speranțele pluteau printre oameni
cu parfumul lor special
reverența unor statui
sprijinite pe două octave
de marmură oarbă
prea atentă să nu comită din nou
vreo incantație – A.M.

​random, frumusețea unui răsărit | a.m.herimon

FB_IMG_1470071043795

numai aripile contrapuse din înalt pot balansa
amprenta sufletului la o întâlnire cu Dumnezeu, în spirală
ca şi cum s-ar fi luminat de demult
lămpi amuțite cu un aer stătut, carcasa unui aparat de filmat demoda colbul din pantaloni scuturați pe o treaptă solară…

glumesc, mă dau în vileag…
îmi zăresc degetele colorate întrun portocaliu caraghios
mă strecor sinestezică umbră de toc de pantof
pe un alb coridor, zgomotos
amalgam de vicii comune şi scuze mărunte de seară

ne-am întâlnit întâmplător într-un cântec de dragoste
basistul era puțin cam aerian, trebuie să recunosc
m-a frapat valul înalt şi cvartetul de coarde
te-ai oprit scuturându-ți visele întro singură parte
aveai stele lipite de păr şi un surâs migdalat ca la carte

am încercat să te strig, să te-ating, să respir…
cai nevăzuți sticleau întro linie oarbă cu un licăr bengal
asudați şi cabrați, o matrice a universului tăcut
subtil, în delir, parcă ar fi fost o rachetă stelară

ai atins în treacăt un fluture cu picioarele ude
şi cu ochii verzi migdalați, preferatul tău
şi mie îmi place
avea două rânduri de aripi şi un nimb protector, contrapus
cu un cer protector mângâiat de primele raze albastre

soarele a răsărit…
aud pocnetul înfundat al umbrei ce-mi detectează tactil
osul hioid, în căutarea cuvintelor pierdute

cum pot fi fericit?

nu ştiu de ce, te caut de atunci fără zgomot
cu degetele colorate întrun portocaliu caraghios

sunt precaut, dar totuşi îți spun
am cumpărat din târgul de vechituri un ventriloc
o plasă de fluturi şi umbra sinestezică a unui detectiv musculos

numai aşa, singurătatea primului meu zâmbet se va lovi radios
în fiecare răsărit…
de un înger

02.august.2016 | Buzău

ivoriu, atentat la orbire

FB_IMG_1470035379887

spune un orb: „încă văd lucruri, cuvinte rătăcite în păduri de făclii

țipătul moderat al tăcerii frunzelor de nufăr înainte de moarte
liniştea relațională a turnurilor de fildeş
scăldate de un țărm interzis
şi de proxima lor… realitate

oamenii nu mai știu să se bucure de cerul promis
de frumos, de ludic, de spiritul culorilor vii
stranii şi neidentificate

poftiți la festin!
sunt un mare fan omonim al măştilor fără chip
ondulate, cu urme adecvate de triplu salt mortal
fără plasă, cabrate
o singură formă de poezie posibilă
într-un mediu urban clandestin, neînțeleasă
prea văruită în albul sublim peste tenul pătat de pistrui
al vertebrelor de fundal, ca un văl de mireasă

luați, mâncați!
totul se poate juca pe o carte
am să revin de-o mie de ori
cu aceeaşi tuşă de alb şi-un destin
chiar dacă mâine
vei purta rochia ta preferată cu maci argintii
păpuşa de cârpă înnodată, vechi sindrofii 
impresia falsă că după război
misticii orbi vor umple cu gloanțe de plumb
păduri şi făclii, țipătul tăcut al frunzelor vii
şi culoarea lor… parfumată”

îl vedeam din profil
în spatele celui mai apropiat paravan
o figură de stil, o idilică formă carnivoră
de umbră şi fulger

avea surâsul plăpând, fericit
străpuns de un roşu tițian şi un înger